ARHEOLOGIA INDUSTRIALA


Arheologia industrială
este un domeniu interdisciplinar de studiu al mărturiilor, materiale sau imateriale a documentelor, a artefactelor, a stratigrafiilor şi a structurilor, a aşezărilor omeneşti şi a peisajelor urbane sau naturale, create pentru sau de către procesele industriale. Arheologia Industrială se foloseşte de metodele de investigaţie cele mai potrivite pentru a creşte gradul de înţelegere a trecutului şi prezentului industrial. În plus, ea presupune studiul tehnicilor de muncă şi producţie utilizate.

Patrimoniul industrial
este constituit din mărturiile culturii industriale care au semnificaţie istorică, tehnologică, socială, arhitecturală şi ştiinţifică. Aceste mărturii pot fi clădiri, maşini şi instalaţii, laboratoare, mori şi fabrici, mine şi situri pentru procesare şi rafinare, depozite, locuri în care energia este generată, transmisă şi folosită, structuri şi infrastructuri de transport, precum şi locuri folosite pentru activităţi sociale legate de industrie cum ar fi locuinţe, lăcaşuri de cult, clădiri pentru educaţie etc.

Perioada istorică

de interes principal se extinde de la începutul Revoluţiei Industriale din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în prezent şi examinează de asemenea rădăcinile ei pre-industriale şi proto-industriale.

extras din Carta Patrimoniului Industrial TICCIH 2003




miercuri, 30 ianuarie 2008

„Bucureşti – vechi oraş industrial?”

Dezbatere dedicată unui patrimoniu arhitectural ameninţat

Miercuri, 30 ianuarie 2008, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc dezbaterea „Bucureşti – vechi oraş industrial?”.

Întâlnirea, moderată de arh. Irina Iamandescu, este cea de-a doua dintr-o serie dedicată de ICR fenomenelor arhitecturale şi urbanistice româneşti şi este organizată în parteneriat cu Asociaţia Română de Arheologie Industrială. Vor participa arhitecţii Constantin Goagea (revista Arhitectura), Adrian Crăciunescu şi Gabriel Panasiu (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti), Attila Kim (Studio KBD).

Printre invitaţi se numără ICOMOS Romania, Uniunea Arhitecţilor, Ordinul Arhitecţilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale sau centrale. Dezbaterea, deschisă publicului, are ca punct de pornire constatarea că un patrimoniu cu un important potenţial cultural şi turistic tinde să dispară sub presiunea “dezvoltatorilor urbani”:
„Astăzi e răspîndită la noi părerea că vechile hale şi depozite, morile albite de făină, abatoarele şi depourile de tramvaie nu mai au valoare decît prin terenul de sub ele. Aşa că magnaţii afacerilor imobiliare le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidenţiale plate, supraevaluate, mall-uri, blocuri de birouri şi alte construcţii fără stil şi fără personalitate. E o crimă. Mai rău, o idioţie. (...) Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai departe, şi în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o nouă definiţie şi valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez, negustoresc şi industrial. Cîteva capodopere abstruse ale sale încă supravieţuiesc. E timpul să facem ceva cu ele.” – Mircea Cărtărescu, „O crimă şi o idioţie”

Discuţiile vor fi însoţite de ilustrări, între care o expoziţie de proiecte de diplomă ale studenţilor arhitecţi dedicate conversiei patrimoniului industrial. Un obiectiv fundamental al programului lansat de ICR este ca patrimoniul arhitectural încă existent să supravieţuiască şi altfel decât în arhive foto-video.

4 comentarii:

madz spunea...

evenimentul a fost marcat de o nota de pesimism(afirmat de multe ori) vis-a-vis de legislatia in vigoare si de mentalitatea actuala. atitudine care nu e nici originala si nici creativa. discursul celor prezenti a dat de multe ori in cliseu. o actiune de acest tip ar trebui sa faca un dialog cu oameni din domenii diferite nu numai cu arhitecti si ingineri ci si istorici, economisti, persoane din sistemul educational and so on ..s-a simtit aceasta lipsa pentru ca schimbul de idei a stagnat in jurul conceptiei oamenilor din aceiasi breasla. all in all am gustat prezentare si este o problema extrem de interesanta care poate avea un public mult mai larg. un congrats sincer pentru aceasta interventie care ar trebui mai mult mediatizata si discutata- in scoli, facultati mai ales.
mai mult optimism in continuare!

dystopic sounds spunea...

Cand am pornit ieri spre ICR nu stiam exact la ce sa ma astept de la aceasta dezbatere - avand precedentul catorva care au deviat irecuperabil de la subiect – insa pot sa va spun retrospectiv ca ma bucur ca am ajuns acolo. Mai intai fiindca era foarte multa lume, cel putin in prima ora, iar apoi pentru ca discutia a atins multe niveluri si problematici.
Eu vin din filiera stiintelor umane si nu pot discuta acest subiect foarte tehnic, dar cred ca este necesara mai intai o evaluare a starii fiecarui astfel de monument/cladire in parte si inregistrarea [celor care inca mai stau in picioare] intr-o baza de date, pentru a avea o imagine clara de ansamblu si a sti de la cat se pleaca financiar cu refacerea... atunci cand/daca va avea loc. E foarte important sa stim despre aceste locatii, cate sunt si unde… pentru ca ele sunt o parte a *memoriei* noastre, indiferent ca acceptam sau nu.
La proiectie am aflat despre cateva locatii din Bucuresti de care nu stiam, eu am mai cautat cu aparatul foto ruine, dar unele zone sunt greu accesibile si mai grav, populatia din zona nu stie de obicei sa-ti spuna « ce a fost acolo » sau pe unde sa mergi. Ultima pe care am fotografiat-o este fosta fabrica Solaris de langa Gara Obor, o cladire absolut superba, in ciuda aparitiei « subnutrite », de « felie de cladire ».
O alta locatie despre care nu s-a spus nimic – din cate am fost pe faza – este.. a fost fabrica de la intersectia Calea Dorobantilor cu bulevardul Iancu de Hunedoara. De ani de zile ma uit la cladirea aceea imensa, care acum dispare progresiv si sigur sub ceea ce pare a fi un proiect de cladire de birouri. Cred a fost printre cele mai frumoase pe care le stiam din Bucuresti, prin faptul ca se pastrase atat de bine, iar marimea ei si pozitia ultracentrala o faceau ideala pentru un centru de cultura sau squat.
Si apropo, interventia domnisoarei profesoare de la Arhitectura mi-a mers la suflet. Desi romantic in contextul gravitatii situatiei acestor cladiri, argumentul ca « avem nevoie de punkeri » mi se pare foarte pertinent. Evident, ca idee de actiune, caci (contra)cultura nu de ‘sus’ se mobilizeaza. Toate acele cladiri enumerate de cei prezenti de prin Anglia si Germania unde stau tinerii si fac proiecte de cultura au supravietuit si au devenit locuri emblema tocmai datorita energiei unor miscari (contra)culturale profund ‘industriale’, care au investit cu semnificatie (si deci cu vitalitate) locatii invechite si abandonate : squaturile.
Reabilitarea prin manifestari artistice si culturale este, cred, cea mai pertinenta ‘reconversie’, deoarece nu cade nici in extrema eficientei corporatiste care le recupereaza dar le sufoca ‘memoria’ si nici a unei muzeificari seci, care nu atinge in nici un fel privitorul zilelor noastre.
Ca si concluzie, va multumesc pentru organizarea acestei dezbateri si sustin punctul de vedere anterior, ca problematica patrimoniului industrial trebuie cat mai mult mediatizata si adusa in sala de clasa din licee si facultati.

Mult spor in continuare!


P.S. – Ar fi foarte bine daca ati publica si restul fotografiilor pe acest blog.. mai ales ale cladirilor care nu mai sunt.

Balteanu spunea...

fara legatura directa cu subiectul, doar vruiam sa ii semnalez existenta si nu stiu cum sa o fac altfel: http://www.legestart.ro/AfisareAct.aspx?id_act=Mjk1MTA3,legea 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial

GIURGIU spunea...

mai departe??? de ce nu mai postezi?